Femeia e demon în suflet, e înger la chip.

Înfruntă dibace priviri amăgitoare. Și tace. Buzele-i tandre îmbracă amarul în cuvinte dulci. Și ochii-i alunecă ușor, citindu-ți în suflet. Femeia știe, ea simte că-ți curge prin vene dorința. Ea vede când minți și caută să te înțeleagă. O sufocă ”de ce”-uri, îi taie elanul, pentru o secundă.

Femeia citește pe fața ta tot ce are nevoie să știe. Îți ține sufletul în palmă de mii de ori – și fără să-l strivească te lasă, îndrăgostită, să crezi că o posezi. Femeia moare la tine în brațe, de sute de ori și renaște la fiecare bătaie de inimă. Femeia te are, exact în momentul în care crezi că o ai.

Mută munți doar cu mintea pentru tine. Și tot de dragul tău, te lasă să o calci în picioare. Pentru că femeia iubește. Așa cum mintea ta lucidă n-o să reușească niciodată. Femeia plânge, nu din lașitate, din prea multă putere. Lasă în fiecare lacrimă o parte din ea, închipuie-ți atunci cât poate, cât are, cât știe.

Femeia îți dă speranță. Te iartă. Te ține de mână când nu-ți mai găsești drumul și e întotdeauna acolo, să te ridice. Femeia e cer, iar sufletul ei e constelația. Femeia e totul, e munți înalți și ape curgătoare, în ea regăsești timpul, anotimpul. Femeia e ieri, e amintire.

Femeia e demon în suflet, e înger la chip.

01-vaduva-neagra

E universul.

Delir.

Am încercat să te găsesc azi, în zâmbetele celor pe care i-am făcut fericiți. Nu erai. Am crezut că oferind bucăți din mine, o să te am, o să te merit – să-i găsesc rost sufletului când nu ești. Și nu ești. Nici el nu mai e fără tine. Nu știu cum m-am pierdut așa, de tot, definitiv. Doar Dumnezeu mai știe.

Și dacă mor, mor cu tine pe buze.karma in iubire

Locul în care sufletul e acasă, tu ești!

  • Locul în care sufletul e acasă, tu ești! Și locul în care corpul mi se potrivește perfect ești tot tu.
  • Dimineți și nopți în care am în minte un singur chip – ești tu! Și 4.320 de ore de când  te cunosc și visez să țin pe deget un nume, al tău.

Nicio zi fără să-mi fi umblat prin minte, nicio secundă să nu îmi fi dorit..să fim! Nicio amintire pierdută, și crede-mă, sunt multe…dar timpul trece și nu imbătrânim. În doi.

  • Ne-am mințit reciproc încă din prima zi – că sunt, că ești, c-om fi – și ne-am dat seama pe parcurs că nu e de copii, jocul amăgitor cu dragostea.
  • Tu pleci, eu plec și taci, eu uit. Nu. Niciodată. O lume-ntreag-ar fi ușor, dar tu mi-ești lumea toată!

Nu știu cum ar fi fost fără tine, dar nu știu nici cu tine cum va fi. Calc apăsat, n-am timp de-mprumutat decât pentru o inimă. A ta.

  • ”Mai taci!” Asta spune mintea, când sufletul iar scrie. Că-mi umpli de iluzii cotloanele reci. Taci, te rog, că singură vei plânge și-n lacrimi mari urmează să te-nneci.
  • Și mi-e drag un ținut, mi-e drag de mor. Ținutul de mâna ta.

Am pus într-o stea căzătoare, toată iubirea mea și-o dorință. Nu ca să moară, ci să ajungă într-o zi, altă ființă.

Am uitat să precizez ceva..

Sunt oameni pe care-i port în gând, în palmă, în suflet. Oameni care contează, pentru zâmbetul de pe chipul meu, pentru privirea senină și nopțile pierdute în paturi străine. Sunt oameni care n-au vrut să schimbe nimic, care n-au cerut cu inima întinsă atenția și bunătatea mea. Oameni care au fost acolo, întrebându-mă dacă mi-e bine, pe care i-am dezbrăcat în toate săruturile mele, învelindu-i în îmbrățisări. Oameni pe care nu i-aș da niciodată, pentru niciun ”te iubesc” din lume, care au știut ce înseamnă nu și totuși au rămas. Oameni care mi-au îndrăgostit mintea, în cele mai profunde moduri, și care, n-au cerut iubire la schimb. Oameni sinceri, simpli, cu lupte proprii, vise și dorințe.

Sunt oameni care-mi aduc liniștea, atât. E fericire în brațele lor și pace. Acolo nu-i trecut, nu-i viitor, acolo pur și simplu ești. Oameni ai mei, pe care nu-i mai dau timpului, nici trecutului, nici uitării. Oameni pe care îi învăț pe de rost – cu obiceiuri și replici, cu atingeri de nas, de buze și miros al pielii.

Oameni pe care îi las să plece, pentru că au lăsat la mine, ce au avut mai frumos.

Am uitat să precizez ceva: Am să te păstrez mereu în gând, așa cum poate niciodată n-aș fi știut să o fac în realitate!

Căutând am găsit Soare!

De fiecare dată, în care ți-ai vândut prea ieftin singurătatea, am fost acolo. Am încercat să te fac să înțelegi că ți-a luat inima prea ușor, și-are s-o facă bucăți. Am încercat să te trezesc, să-ți fiu aripi și alinare când tot în jurul tău ți se părea că moare. Ți-am făcut rost de timp, și I-am cerut Lui Dumnezeu să înveți din greșeli. Am fost lângă tine la fiecare strângere de mână, fiecare sărut, îmbrățișare…și priveam cu tristețe, cum te dăruiești iar. Te credeai nemuritor acolo în suflet. Și te-a lovit de-atâtea ori viața, atât de mulți oameni ți-au folosit inima, încât mă înspăimânta uneori gândul că nu vei mai avea puterea să mă găsești.

Dar m-ai găsit…întâmplător aș putea zice (iar întâmplările-s destin, fără coincidențe). Și-l spui cu-atât de mare drag pe noi, de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață…în care nu ne-am cunoscut. Doi străini și-acum, ce visează la doi și la ziua de mâine.

Apune un gând, peste ziua asta..că pleci, că plec, că uiți, că uit – de tine! Iar dac-o fi să aparținem, așa ca râul albiei sale, eu am să vin, ai să te-ntorci să îmi pui soare-n loc de suflet, iar eu pașii să ți-i-ndrum, spre Dumnezeu!

Am.

Am momente când sunt cel mai urât om. Un om beat de nemulțumire, invidie, mândrie. Beat de propriul eu. Am atâtea nopți nedormite strânse, că mi-aș putea plăti chiria pentru două vieți, în sufletul tău; am mii de idei cu care te-aș putea îmbrăca în fiecare iarnă, sute de speranțe, să te țină viu și totuși…cel mai urât om. Și n-am nicio definiție pentru urât, decât simplul gând că știu ce drac mi-ar putea dezlănțui inima dacă circumstanțele ar cere-o. Și să n-ai limite-n simțire, face ca mintea să fie de neoprit.

Am atâtea momente în care râvnesc nebunește după orice. Și am mii de ”eu pot”, încât parcă nici viața nu mi se mai știe opune. Același om urât, călcând întreaga lume în picioare doar să supraviețuiască, scrâșnind din dinți, încleștând pumni, izbind în neștire. Un om cuminte, ce-ntinde mâini, întoarce obrazul și trece, iartă, lasă totul trecutului. Un om urât.

Că nu m-ai făcut Doamne, să dau ce mi se cere, să fac ce mi se spune, să fiu așa cum cere norma, Îți mulțumesc. Că sunt de neoprit, iar pașii-mi merg tot înainte, spre omul care vreau să fiu. Un om urât de toate lucrurile cărora le-am spus nu și de toți oamenii pe care i-am refuzat – să fiu un om frumos, cu sufletul.

Și-mi spui că nu ajunge o floare, să se facă primăvara.

Ce-ai spune totuși dacă, ai avea floarea doar pentru tine?

E despre tine.

1. Chiar de mi-ar pune el luna la picioare,

Te-aș alege, fără gând, tot pe tine.

Dacă toată lumea m-ar lăsa cu ochii-n soare,

Aș alerga, râzând, unde mi-e bine.

2. Că doar la tine în brațe am găsit fericirea

   Și doar în mâna ta vreau să trăiesc.

   Indiferent de buzele lor, ce nu-și ascund uimirea

   Când strig în gura mare că te iubesc.

3. Tu ești tot pentru mine, și viață, și moarte,

Toate greșelile ți le-aș putea ierta,

Dar nu lăsa între noi acest ”sunt departe”,

Să-mi distrugă sufletul, și ție, liniștea.

4. Am ales pentru noi cea mai frumoasă viață

   Și-n brațele mele vreau să fii fericit!

   Când sufletul meu îți va părea în ceață,

   Să nu uiți niciodată că ești cel mai iubit – dintre pământeni.

Lui A., pentru tot restul vieții noastre!

Păpuși

10728677_344246059076007_2123997943_n

Uneori ai vrea să fii la capătul lumii, să sari în gol – să ai măcar atunci fluturi în stomac dacă viața nu ți-a oferit altă șansă – dar îți amintești în secunda imediat următoare că Pământul nu e o tavă în care prajitura poate da pe dinafară după bunul ei plac. Alteori simți că vrei să ieși din viață, atunci apare gândul morții, dar și moartea e doar un prag și-o ușă spre altă viață. Și chemi singurătatea. Cu ea îți împarți toate temerile și eșecurile, o consideri cel mai bun aliat când se lasă cortina. Căci regia și scena și actul în sine îți lasă impresia de eternitate, dar nimic nu e veșnic decât Dumnezeu.

Și tot ce-am simțit azi e nesiguranța – că te pierd. Ai venit prea repede, ai construit palate și gradini cu flori. Ți-am pus coroana și te-am făcut rege al inimii mele, dar știu că-ntr-o zi totul va trece. Poate mâine, poate peste zeci de ani, dar știu sigur că n-ai să mai fi, într-o dimineață când mă voi trezi (sau n-am să mai fiu). Gândul că am să te pierd mă face să cer momente de singurătate. O durere nebună care mă învață să văd cum e fără tine. Nu vreau să învăț, dar viața mi-o cere. Și aleg să fiu singură pentru că mi-e frică și aleg să fiu singură pentru că doar așa realizez câtă nevoie am de tine. Și-mi trece. Mâine te aștept iar cu brațele deschise să-ți spun, sărutându-ți buzele, că te iubesc.

Miime de suflet.

..am bătut cumva cu iubire la ușa inimii tale? Poate niciodată n-am întors privirea, n-am șoptit sufletului nimic, n-am cutezat să-ți ating pleoapele cu propriii-mi ochi, nu ți-am cerut un gest.
Am acceptat în tăcere „nu”-uri atunci când alții ar fi spus da, într-o clipită și te-am purtat în buzunarul de la piept zi de zi, oră de oră, minut de minut, chiar dacă niciodată nu ai știut.
..nu ți-aș împrumuta nici măcar o secundă ceea ce simt – nu din egoism – de teamă să nu vinzi, să nu arunci în lacrimi, să uzi cu suferință tot ce am. Nu!
Că te-am pus mai presus de mine, de amintiri, te-am sădit cu grijă, în lanul de trandafiri, uiți! Contează ce ești, unde ești când ești fără mine.
..ți-am zis vreodata vino când mi-aș fi dorit să te știu aproape? Cred că niciodată n-am întins mâna să-ți spun câtă nevoie am de tine sau cât de mult îmi lipsești, cât de mult aș fi vrut să te văd, măcar întâmplător, dar întâmplările-s destin, fără coincidențe!
Și-nghit din rânduri, le las s-alunece în mine – odă zâmbetului tău!

Ai grijă să nu ma transformi încet, în timp, în nepăsare, că atunci vei regreta nu doar ce ai pierdut, ci și ce nu ai avut niciodată.

Pariez pe noi.

Pariez pe tine. Pe bărbatul ce îl văd în ochii tăi. Pe viața ta și toate promisiunile tale. Pariez pe sufletul tău și visele, dorințele, speranțele tale. Pariez pe noi – pentru ceea ce suntem. Pentru toate certurile și amenințările născute din iubire, pentru toată grija ce ne-o purtăm, pentru fiecare te iubesc în parte. Pentru momentele în care luăm foc, pentru toți fiorii de pe șira spinării, pentru toată gelozia din lume.

Pentru că m-ai deschis ca pe-o carte. Cu pagini, rânduri și gânduri, cu sentimente, lacrimi și zâmbete. Pentru ca îmi dai putere, mă ții aproape și mă porți în minte. Pentru că înveți să mă ai și îți dorești mai mult ca ieri, ca maine să fim doi, amândoi. Pentru că te iubesc, mai mult de fiecare dată în care crezi că te mint.

Pentru că ești amețitor, în toată puterea cuvântului. Pentru zile ca azi, când ne facem planuri. Pentru nopți împreună. Pentru că ne dorim băieți – frumoși ca mami, deștepti ca tati – pentru ca avem ce nu au alții: ambiție, un vis și-un viitor.

Pariez pe noi!